Goana după timp și vise

 

Nu am mai scris demult pe blog. Nu știu alții cum fac dar eu nu găsesc timp nici să respir.

Ultima dată scriam pe blog despre prima noastră vacanță în 3. Respiram altfel, aveam creierul oxigenat și visam mult. Ce repede a trecut totul, parcă a fost o poză la secundă.

Am revenit în forță la viața mea obișnuită cu bune și rele, la goana mea continuă de a gasi un pic de timp  pentru mine și la gândurile și planurile de mămică.tumblr_nlp64nxqtg1r3a6jho1_500

M-am obișnuit cu meseria de mămică, am  dat multe examene și mi-am luat licența. Mai e ceva până  îmi iau și doctoratul, dar studiez de zor. Cu examenele la zi într-ale „mămiciei”  m-a cuprins așa un dor  nebun de vechea mea viață și  meserie. Așa că în vară am hotărât că este vremea să mă întorc în câmpul muncii și să pun bazele unui vis frumos. Visele sunt întotdeauna frumoase, mari și  îndrăznețe, timpul este însă cel care le diminuează,  le îngreunează și  le face să devină atât de greu de obținut atins. Dar visez de atât de mult timp la acest proiect că duc lupte însemnate cu timpul  ca să îmi pot trăi visul.

Astfel dacă înainte de a mă apuca de acest proiect spuneam că nu am timp, acum cu siguranță nu mai am nici timpul pe care îl aveam atunci. Mă trezesc dimineața și îmi imaginez un dressing mare cu toate hainele aranjate la dungă, pe culori, pe mărimi, pe sezoane și așa mai departe. Aleg ceva în funcție de starea mea de spirit, adică blugii de ieri și singura bluză care nu necesită călcare și arată cât de cât purtabilă. Cam așa arată în realitate dressingul meu.

Alerg hotic prin casă preț de câteva minute tot încercând să fac cât mai multe lucruri în același timp și nereușind să  fac de fapt  nimic. Duc muncă  de convigere cu puiul mic să ieșim afară din casă. De multe ori îl scot afară dezbrăcat să simtă frigul pentru că până nu se convinge singur cât de frig este, nu dorește să se îmbrace.

Privesc în fiecare zi oameni pe stradă, văd mamici relaxate și zâmbitoare și nu  pot să nu mă întreb,” mie ce-mi lipsește de nu pot fi așa?”

Ca să mă încarc cu energie visez mult. Acum că iarna și-a intrat în drepturi am în gânduri o cabană mică în mijlocul munților, zăpadă multă așezată pe crengile copacilor și raze de images-6soare răzbind printre ele. Seara mă răsfăț desigur cu o cană de ceai în fața șemineului, o carte bună și miros de lemn ars. Îl văd și pe puiul mic în vis, ar fi trist fără el totul. Însă nu îl văd  nicidecum alergând hotic prin cabană și golind pe podea conținutul cănii mele de ceai (cum se întâmplă de cele mai multe ori în realitate). Îl văd liniștit construind castele sau fortărețe din cuburi mari de lemn, râde zgomotos și zâmbește des. Citim împreună și adormim târziu pe pături moi de lână.

Feeric , nu? Ar trebui să mă întorc la realitate și să mă pregatesc pentru ziua ceurmează.

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s