La gura sobei

 

 

studiu3aiarna2010-2011vaficeamaigreadinultimulmileniu_142910-1Azi ne-am întors cu trenul de la Brașov,  chiar dacă ultimele știri au fost doar despre drumuri închise și oameni blocați în nămeți noi am ajuns bine sănătoși și … nostalgici.

Drumul a fost absolut feeric, peisajul alb animat  ici și colo cu urme de lăbuțe mici ce trasau linii inegale în haina albă a câmpului.  Copacii încărcați cu zăpadă și căsuțe mici cocoțate pe dealuri cu fumul gros ieșind din hornuri.

Urmărind peisajul alb ce se derula în fata mea m-a cuprins brusc un  dor de iarna de la gura sobei, de miros de lemn ars și de trosnetul focului în soba.

Mi s-a făcut dor de somnul bun  și odihnitor de lângă soba, de cartofii copți din cuptorul sobei  și de sunetul viscolului pe la geamuri..

Îmi e dor de diminețile în care mă trezeam să văd  florile de gheață de pe ferestre, îmi trăgeam pe mine pantalonii groși din lână pura, de la care mă mânca pielea groaznic,  dar asta nu era așa important.  Important era faptul că pantalonii țineau de cald și mă ajutau sa stau ore în șir cu picioarele și fundul în zăpadă construind oameni de zăpadă sau bălăcindu-mă în zăpadă pe derdeluș.

Îmi e dor de momentul acela în care  intrând în casă cu fata înghețata, cu hainele pline de zăpadă și gheață  și cu picioarele bocnă simteam de la ușă miros de cald, de lemn ars și de pământ încins.

Bunica stătea la masa ei și croșeta ca de obicei, ne avertiza mereu sa închidem repede ușa sa nu intre frigul. Mă dezbrăcam rapid și îmbrățișa puternic soba. Mmm… Și ce bine era.

Îmi e dor de torsul pisicii ce dormea dusă lângă sobă și  de  înghețata cu zăpadă făcută de tata , o delicatețe….

Și îmi pare tare rău că puiul meu a nu a apucat sa se bucure de toate aceste ierni fabuloase la gura sobei.

Privind pe fereastă tot ceea ce îmi apare în minte este poezie pe care bunica obișnuia să ne-o spună în fiecare iarnă când intram înfrigurați în casă cu crivățul șuierând în urma noastră.

article-header-9tdta1plsyomqlo5eswx0yvuv45lxojo

Bunica

de Otilia Cazimir

Când vântul copacii îndoaie
Şi plouă, şi-i vânt, şi ni-i frică
Fugim la bunica-n odaie
Noi, două surori şi-o pisică.Acolo e frig, şi-i tăcere
Divanul bătrân dintre uşi
Cu vechile lui lăicere
Ne-aşteaptă cu cărţi şi păpuşi.

Bunica ne iese-nainte
Cu zâmbetul cald de bunică
Hei! Care mi-a fost mai cuminte?
Fetiţele ori tu pisică?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s