1. Mesaj de la viata : „Trezește- te!”

Prin fereastră pătrunde o lumină difuză, se întunecase de-a binelea însă Adalen nu se grăbește să aprindă lumina. Este liniște, mult prea liniște pentru ea. Ruptă de realitate își lasă gândurile să-i controleze mișcările. Apasă cu putere fierul de călcat pe cămașa  soțului său. Este o cămașă frumoasă care se calcă ușor și nu are nevoie de toată presiune depusă asupra ei. Adalen se gândește cât de bine îi stă soțului ei cu ea, îl vede cum încearcă să găsească postura corectă care să-i evidențieze silueta frumoasă obținută cu greu la sala din capătul străzii pe care o frecventează chiar mai regulat decât patul soției, adică chiar al ei. Zâmbește. Se simte mândră de efortul depus pentru el, își dorește să fie o soție bună, vrea ca Vince să aibă cămășile perfect călcate iar ea să primească laudele tuturor pentru că este soția perfectă. Zâmbește din nou dar de data asta fără urmă de veselie. Privește pe fereastră, nu se mai zărește nicio rază de soare, în curând se vor aprinde luminile orașului. Adalen lasă întunericul să o cuprindă, îi place noaptea. Scoate fierul din priză, pune cămașa pe umeraș și se așează obosită pe canapea.

Urăsc să calc, urăsc faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu va aprecia efortul depus de mine ca această cămașă să arate așa …..”. Adalen își continuă în tăcere dialogul interior, nemulțumirile capătă glas și se revarsă într-o avalanșă de cuvinte nerostite. Un sunet scurt dar suficient de puternic încât să întrerupă amalgamul de nemulțumiri o face să ridice capul în direcția zgomotului. Uitase telefonul pe masa de călcat. Dacă altă dată ar fi sărit în sus să vadă ce i-a scris iubitul ei soț sau oricine altcineva care ar putea să o scoată din viața ei măcar pentru un minut, acum rămâne nemișcată pe canapea fără să facă niciun gest. Știe foarte bine că nimeni dar absolut nimeni nu îi poate trimite un mesaj important la acea oră târzie. Este sigură că este doar unul din multele mesaje cu reclame și oferte pe care  de cele mai multe ori le deschide cu entuziasm sperând în secret să fie altcineva.

Adalen se ridică cu greu cuprinsă brusc de o senzație acută de greață. Ar sta mai mult pe canapea dar mai sunt și alte lucruri de făcut iar ea nu vrea să fie o mamă și o soție iresponsabilă. Trebuie să termine de spălat vasele care o așteaptă de ceva vreme, cuminți în chiuvetă. În drumul ei spre bucătărie ia  telefonul de pe masa de călcat pentru a asculta câteva melodii, nu mai suportă atâta liniște. Deschide telefonul și din instinct atinge ecranul pentru a șterge tot ce umple inutil spațiul. Privește ultimul mesaj primit și simte cum i se taie respirația, piciorele parcă nu o mai susțin iar în mintea ei s-a pornit furtuna.h60_new_message_received__44331900

Voia ceva, orice, oricât de mic care să o scoată din rutina ei obositoare dar e prea mult. Privește mesajul gol, un mesaj care nu conține nici măcar o singură literă, nici măcar un punct sau un emoticon. Nimic. Dar numărul de telefon ……. oooooo……. numărul îl cunoaște atât de bine de parcă ar avea cifrele tatuate pe inimă, cifre care le simțea cum ard. Nu mai privise niciodată atât de mult timp un mesaj gol. Privește și nu se mai satură de privit.

 

……..

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Oare pot si eu?

Cu cartea prinsă strâns între degete mușcă zgomotos dintr-un măr, pupilele i se dilată din ce în ce mai mult pe măsura ce coboară în josul paginii. Este târziu și ochii dau semne evidente de oboseală dar nu vrea să rateze niciun cuvințel  din povestea de dragoste ce este atât de captivantă care a prins-o într-o lume ireală în care “el” este tot ceea ce-și dorește “ea”. Orele trec pe nesimțite iar Adalen trece cu și mai mult entuziasm la fiecare nouă pagină. Când și ultima pagină a fost citită, simte o ușurare în degete și sufletul parcă îi plutește deasupra norilor. Oare cum se simte dragostea? Oare o voi găsi și eu?lezanje-na-kavcu

Se întristează prevăzându-și un viitor simplu la fel ca viața ei de acum. Nimic nu pare suficient de incitant încât să o poată scoate din cotidian. Adalen este o fată simplă, cu o viață simplă, știe că nu este urâtă dar nu se consideră nici  frumoasă, nu este nici slabă, nici grasă, nici înaltă, nici scunda, nici deșteaptă, nici proastă. Doar un om mediocru și atât. Cine se poate îndrăgosti de un om atât de banal?

”Doamne, îmi doresc mai mult decât o relație banală, îmi doresc să îmi explodeze inima de iubire și într-o zi să fac inima cuiva să explodeze din dragoste pentru mine!”

 

Și Dumnezeu i-a dat, poate mai mult decât se gândea vreo data că o să primească și cu siguranță mult mai mult decât putea duce. Dar nu asta ceruse oare?

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

Eu – femeie prin definitie

Ma ridic cu greutate din pat si ma indrept spre baie, imi privesc pret de cateva secunde fata in oglinda. Imi imaginez un moment din desenele animate cu Tom si Jerry in care Jerry il face afis pe Tom cu un ciocan simpatic. Mi-ar trebui si mie un ciocan din asta agatat de oglinda dimineata. Cand imi privesc fata asta este

hqdefault singura solutie ce imi vine in minte pentru a o putea repara.

Copilul alearga in puta goala dintr-o parte in celalta a apartamentului. Ma gandesc sa nu ii fie frig, sa nu raceasca, pfff ma rog repede in gand sa aiba Dumnezeu grija de asta azi, acum nu imi pot convinge muchii nici sa se relaxeze macar.

Ma indrept spre bucatarie sa pregatesc copilului micul dejun, in timp ce el mananca fug in dormitor sa imi repar fata cu ceva machiaj. Observ pentru a nu stiu cata oara ca am multe cosmetice expirate… Wtf! merg si asa.

Privesc raftul din sufragerie plin cu carti de parenting, imi creste inima un pic, un pic mai mult, recunosc. Sunt foarte informata si sunt mandra tare de mine. Pacat ca nu am primit nicio diploma pentru asta.

Ma machiez in graba si ma ridic sa asez fardurile la locul lor, de sub perna zaresc coltul romanului siropos pe care il citesc de 2 zile incoace. Mi se umple inima cand ma gandesc la dragostea puternica dintre Constantine si Hannah. Ce sentiment maiestos. Iau cartea in mana si o asez pe masuta de toaleta, daca ma mai gandesc 3 secunde la asta ma apuca plansul, iar pentru asta chiar nu am timp. Ma mai privesc pret de cateva secunde in oglinda si nu pot sa evit intrebarea pe care imi e teama sa o rostesc cu voce tare.

”Ce caut eu in viata mea?”

Am un copil pe care il divinizez, un copil ce  mi-a umplut zilele si noptile, sufletul si mintea. A crescut atat de repede incat independenta lui imi da fiori .

Copilul meu, sufletul meu, va avea viata lui, drumul lui, iar rolul meu este sa ii fiu aproape, sa il veghez, sa il sfatuiesc, si sa il iubesc….

Privesc pentru a treia oara in oglinda si nu vad NIMIC, refelxia mea din oglinda nu imi spune nimic. Nimic, nimic, nimic.

Si ce ar putea sa imi spuna? Am un copil perfect, o casa draguta, un sot respectabil.

”Ce a patit inima asta de e asa de ofilita? Ce-o fi cu ea? Ce vrea mai mult?”

Aaaaa, iubiri din carti si  din filme? Astea sunt prostii, aberatii. In realitate nu exista asa ceva. Te rog, nu te imbata cu apa rece.

Ba da, exista, eu stiu ca exista. Nu, nu ma intereseaza ce spune mama sau vecina, prietena sau colega de la munca.

Eu stiu ca exista acel sentiment care te face sa zambesti dimineta cand te privesti in oglinda si te face sa canti cand pregatesti micul dejun, iti face inima sa iasa din piept de emotie si sa razi cu gura pana la urechi.100437image013

”Asta vrei tu inima, spune-mi asta vrei?”

Tacere .

Va urma….

Povestea lui Adalen, femeie, mama si sotie cu o viata SIMPLA!

Atat de simpla ca merita spusa.

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

La gura sobei

 

 

studiu3aiarna2010-2011vaficeamaigreadinultimulmileniu_142910-1Azi ne-am întors cu trenul de la Brașov,  chiar dacă ultimele știri au fost doar despre drumuri închise și oameni blocați în nămeți noi am ajuns bine sănătoși și … nostalgici.

Drumul a fost absolut feeric, peisajul alb animat  ici și colo cu urme de lăbuțe mici ce trasau linii inegale în haina albă a câmpului.  Copacii încărcați cu zăpadă și căsuțe mici cocoțate pe dealuri cu fumul gros ieșind din hornuri.

Urmărind peisajul alb ce se derula în fata mea m-a cuprins brusc un  dor de iarna de la gura sobei, de miros de lemn ars și de trosnetul focului în soba.

Mi s-a făcut dor de somnul bun  și odihnitor de lângă soba, de cartofii copți din cuptorul sobei  și de sunetul viscolului pe la geamuri. Continue reading

Vorbe care dor

words-hurt-v3   Aud vorbindu-se aproape zilnic de campanii împotriva violenței . Campanii împotriva violenței asupra femeilor, copiilor sau câinilor . Sunt 100% pentru aceste campanii, sunt foarte folositoare, mai ales pentru noi  romanii, care parcă ne-am învățat să gândim cu palma și pumnul.

 

Mulți dintre noi deplângem victimele violenței și ne întristăm la auzul acestor povești, fără să ne gândim că agresorii putem fi chiar noi. Chiar noi putem arunca vorbe ce vor avea ecou în viitor pentru cei ce le primesc din plin. Dar nu, noi nu gândm așa. Noi suntem buni și drepți și empatici, noi nu lovim, dar putem distruge vieți

Analizându-mi viața de-a fir a păr nu pot să nu mă gândesc că pe mine vorbele mă dor mult mai mult și mai tare decât o durere fizic.

Durerea unei bătăi trece în câteva ore/ zile/luni în schimb vorbele rămân în suflet luni, ani sau pentru totdeauna.  Le memorez, le aud și le țin în minte ca pe niște mingi de foc, ce din când în când se luptă să iasă la suprafață și dor. Dor tare rău cuvintele, iar în ani aduni atât de multe încât simți că arzi pe interior de atâta durere.

Îmi rămâne bine înfiptă în memorie și privirea celui ce aruncă vorbe, fără sa gândească cât rău pot provoca. Ura cu nepăsare, răutate și frustrare, aroganță și putere, lașitate și plăcere, un cocktail sofisticat bun de băut cu paiul ca sa nu te ia greața de la el. Acest cocktail pesemne l-a băut cu nesaț aruncătorul de vorbe, iar acum le scuipa cu nepăsare afară ca pe niște coji de semințe.

Oare pentru ce au fost inventate cuvintele? Mă tot gândesc cine a inventat cuvintele ce provoca atât de multă durere?  Poate știți voi căci eu nu am auzit.g

Viața merge înainte, mergi la shopping, asculți muzica buna, auzi și vorbe  frumoase și Îți strângi puii în brațe. E totul bine și parcă uiți.

Seara pui capul pe perna iar cuvintele acelea, știi tu care,  se grăbesc ca o avalanșă sa Îți sugrume inima. Te doare sufletul și Îți vine să strigi, ramai fără aer și plângi. Le simți de parcă te vor înghiți cu totul și tot ce vrei sa faci este sa devii mic, mic de tot și să dispari.

De ce nu exista o campanie împotriva vorbelor ce rănesc ??

Azi mă dor vorbele ….

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Goana după timp și vise

 

Nu am mai scris demult pe blog. Nu știu alții cum fac dar eu nu găsesc timp nici să respir.

Ultima dată scriam pe blog despre prima noastră vacanță în 3. Respiram altfel, aveam creierul oxigenat și visam mult. Ce repede a trecut totul, parcă a fost o poză la secundă.

Am revenit în forță la viața mea obișnuită cu bune și rele, la goana mea continuă de a gasi un pic de timp  pentru mine și la gândurile și planurile de mămică.tumblr_nlp64nxqtg1r3a6jho1_500

M-am obișnuit cu meseria de mămică, am  dat multe examene și mi-am luat licența. Mai e ceva până  îmi iau și doctoratul, dar studiez de zor. Cu examenele la zi într-ale „mămiciei”  m-a cuprins așa un dor  nebun de vechea mea viață și  meserie. Așa că în vară am hotărât că este vremea să mă întorc în câmpul muncii și să pun bazele unui vis frumos. Visele sunt întotdeauna frumoase, mari și  îndrăznețe, timpul este însă cel care le diminuează,  le îngreunează și  le face să devină atât de greu de obținut atins. Dar visez de atât de mult timp la acest proiect că duc lupte însemnate cu timpul  ca să îmi pot trăi visul.

Astfel dacă înainte de a mă apuca de acest proiect spuneam că nu am timp, acum cu siguranță nu mai am nici timpul pe care îl aveam atunci. Mă trezesc dimineața și îmi imaginez un dressing mare cu toate hainele aranjate la dungă, pe culori, pe mărimi, pe sezoane și așa mai departe. Aleg ceva în funcție de starea mea de spirit, adică blugii de ieri și singura bluză care nu necesită călcare și arată cât de cât purtabilă. Cam așa arată în realitate dressingul meu.

Alerg hotic prin casă preț de câteva minute tot încercând să fac cât mai multe lucruri în același timp și nereușind să  fac de fapt  nimic. Duc muncă  de convigere cu puiul mic să ieșim afară din casă. De multe ori îl scot afară dezbrăcat să simtă frigul pentru că până nu se convinge singur cât de frig este, nu dorește să se îmbrace.

Privesc în fiecare zi oameni pe stradă, văd mamici relaxate și zâmbitoare și nu  pot să nu mă întreb,” mie ce-mi lipsește de nu pot fi așa?”

Continue reading

Baia turceasca sau hamamul

 

Turcia, tara pe care o vizitez des și despre care vorbesc mult. Deși se afla la o ” aruncătură de băț” ca distanta fata de România, diferențele de cultura si traditie mi se par uriase.

Ultima experiență fabuloasa, as spune,  pe care am trait-o acolo a fost baia la hamam.
Hamamul este baia comunala la turci, lucru ce nu seamana in niciun fel cu vechile bai comunale de care am auzit pe la noi. Desi mi-am dorit în nenumărate rânduri sa ajung la hamam, timpul nu a fost prea generos cu mine pana acum, se pare însă  ca acesta a fost anul cel norocos in care m-am imbaiat la hamam.

Anul acesta am reusit sa plecam in prima vacanta in 3. Hotelul unde am fost cazați pe perioada vacanței avea propriul hamam, unde puteai merge după bunul plac.

Imagini cu hamamul din resortul nostru.20160519_15520620160519_15523220160519_155222 Continue reading

Mic dejun în Turcia

De la prima mea întâlnire cu Turcia m-am îndrăgostit iremediabil de micul lor dejun. Nu are importanță ora la care îl iei, dacă te trezește la ora 17:00 nu vei lua în niciun caz cina, ci mai întâi micul dejun. Micul dejun este foarte important pentru turci, iar mai nou si pentru mine.

Preferatul meu:) Yammyy... Din poză lipsește ceaiul, însă trebuie să știți că era nelipsit. Păcat că nu am reușit să mă îndrăgostesc de el :))

Preferatul meu 🙂 Yammyyy… Poza nu a reușit să capteze și nelipsitul ceai, cu care nu m-am putut împrieteni înca.

Continue reading

Mămica veșnic fără timp

 

 

Gata, au trecut si sărbătorile, s-a vorbit  mult, despre liniște, pace, familie, părtășie . Îhhîî… ceea ce s-a întâmplat cu adevărat de sărbători a fost de fapt agitație, mâncare in exces, kilograme in plus, magazine aglomerate, zile obositoare s.a.m.d.  Am atât de multa nevoie de liniște, de pace, de relaxare, de somn. De sărbători  am privit îndelung fereastra și nu, nu pentru ca am vreo priveliște năucitoare de admirat, ci pentru că, pare-se tot orașul s-a trezit la ora 7 dimineața să meargă la shopping. Ohhh…și au cumpărat, au cumpărat, au cumpărat până noaptea târziu, mă surprinde că nu au cumpărat și magazinele cu totul, ceea ce nu ar fi fost chiar atât de grav, din punctul meu de vedere.article-2078991-0F48136D00000578-733_964x649

Continue reading