Oare pot si eu?

Cu cartea prinsă strâns între degete mușcă zgomotos dintr-un măr, pupilele i se dilată din ce în ce mai mult pe măsura ce coboară în josul paginii. Este târziu și ochii dau semne evidente de oboseală dar nu vrea să rateze niciun cuvințel  din povestea de dragoste ce este atât de captivantă care a prins-o într-o lume ireală în care “el” este tot ceea ce-și dorește “ea”. Orele trec pe nesimțite iar Adalen trece cu și mai mult entuziasm la fiecare nouă pagină. Când și ultima pagină a fost citită, simte o ușurare în degete și sufletul parcă îi plutește deasupra norilor. Oare cum se simte dragostea? Oare o voi găsi și eu?lezanje-na-kavcu

Se întristează prevăzându-și un viitor simplu la fel ca viața ei de acum. Nimic nu pare suficient de incitant încât să o poată scoate din cotidian. Adalen este o fată simplă, cu o viață simplă, știe că nu este urâtă dar nu se consideră nici  frumoasă, nu este nici slabă, nici grasă, nici înaltă, nici scunda, nici deșteaptă, nici proastă. Doar un om mediocru și atât. Cine se poate îndrăgosti de un om atât de banal?

”Doamne, îmi doresc mai mult decât o relație banală, îmi doresc să îmi explodeze inima de iubire și într-o zi să fac inima cuiva să explodeze din dragoste pentru mine!”

 

Și Dumnezeu i-a dat, poate mai mult decât se gândea vreo data că o să primească și cu siguranță mult mai mult decât putea duce. Dar nu asta ceruse oare?

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

Advertisements

Ce ne mai jucăm noi

   Copilăria mi-a fost plină de joc și de joacă. Nu pot spune că nu am avut jucării. Nu am avut saci de jucării, dar pentru mine au fost mai mult decât suficiente cele pe care le-am avut.

Aveam puterea de a face jucării din orice, chiar și o frunză o puteam transforma în prințesă, în animal de companie sau într-o casă pentru libelule. Mă jucam oriunde. oricând, cu orice.  Îmi construiam jucării din materiale organice (ex.porumb, frunze, noroi), sau din gunoaie. Mă jucam cu stiuleți de porumb pe post de păpuși, le împletam cozi și cocuri, erau de departe preferatele mele. Putem inventa mii de jocuri pe secundă și transforma o întamplare banală într-un roman science fiction. Nu vizitam interiorul casei prea des, ci eram mai mult copilul străzii. Ce mai,  o valoare în devenire :)) Un fel de Maria Montessori mică (deși nu știam de ea pe atunci) și ecologistă pe deasupra .

Continue reading

Dimineți de mămică

De când sunt mămică îmi petrec majoritatea dimineților doar eu cu puiul de om (soțul fiind plecat, datorita jobului, multe luni din an), am ales însă să povestesc despre o dimineta în care este prezent și EL (soțul), care se află momentan la domiciliu, încearcand să recupereze timpul pierdut departe de noi și să mă ajute în meseria asta de mămica veșnic obosită.

Să începem zic cu puiul de om care s-a trezit cu noaptea’n cap. Arată disperat înspre fereastră și vorbește într-o limbă cunoscută doar de el. Pesmne a văzut vreo cioară rătăcită în copacul din față ferestrei sau poate doar copacii mișcati de vant. Bun, se plictisește repede de monolog și începe să exploreze partea cea mai expusă a corpului meu și anume fața. Îmi bagă degetele în nas, în gură, în ochi, în urechi, mă trage de păr.

Continue reading