1. Mesaj de la viata : „Trezește- te!”

Prin fereastră pătrunde o lumină difuză, se întunecase de-a binelea însă Adalen nu se grăbește să aprindă lumina. Este liniște, mult prea liniște pentru ea. Ruptă de realitate își lasă gândurile să-i controleze mișcările. Apasă cu putere fierul de călcat pe cămașa  soțului său. Este o cămașă frumoasă care se calcă ușor și nu are nevoie de toată presiune depusă asupra ei. Adalen se gândește cât de bine îi stă soțului ei cu ea, îl vede cum încearcă să găsească postura corectă care să-i evidențieze silueta frumoasă obținută cu greu la sala din capătul străzii pe care o frecventează chiar mai regulat decât patul soției, adică chiar al ei. Zâmbește. Se simte mândră de efortul depus pentru el, își dorește să fie o soție bună, vrea ca Vince să aibă cămășile perfect călcate iar ea să primească laudele tuturor pentru că este soția perfectă. Zâmbește din nou dar de data asta fără urmă de veselie. Privește pe fereastră, nu se mai zărește nicio rază de soare, în curând se vor aprinde luminile orașului. Adalen lasă întunericul să o cuprindă, îi place noaptea. Scoate fierul din priză, pune cămașa pe umeraș și se așează obosită pe canapea.

Urăsc să calc, urăsc faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu va aprecia efortul depus de mine ca această cămașă să arate așa …..”. Adalen își continuă în tăcere dialogul interior, nemulțumirile capătă glas și se revarsă într-o avalanșă de cuvinte nerostite. Un sunet scurt dar suficient de puternic încât să întrerupă amalgamul de nemulțumiri o face să ridice capul în direcția zgomotului. Uitase telefonul pe masa de călcat. Dacă altă dată ar fi sărit în sus să vadă ce i-a scris iubitul ei soț sau oricine altcineva care ar putea să o scoată din viața ei măcar pentru un minut, acum rămâne nemișcată pe canapea fără să facă niciun gest. Știe foarte bine că nimeni dar absolut nimeni nu îi poate trimite un mesaj important la acea oră târzie. Este sigură că este doar unul din multele mesaje cu reclame și oferte pe care  de cele mai multe ori le deschide cu entuziasm sperând în secret să fie altcineva.

Adalen se ridică cu greu cuprinsă brusc de o senzație acută de greață. Ar sta mai mult pe canapea dar mai sunt și alte lucruri de făcut iar ea nu vrea să fie o mamă și o soție iresponsabilă. Trebuie să termine de spălat vasele care o așteaptă de ceva vreme, cuminți în chiuvetă. În drumul ei spre bucătărie ia  telefonul de pe masa de călcat pentru a asculta câteva melodii, nu mai suportă atâta liniște. Deschide telefonul și din instinct atinge ecranul pentru a șterge tot ce umple inutil spațiul. Privește ultimul mesaj primit și simte cum i se taie respirația, piciorele parcă nu o mai susțin iar în mintea ei s-a pornit furtuna.h60_new_message_received__44331900

Voia ceva, orice, oricât de mic care să o scoată din rutina ei obositoare dar e prea mult. Privește mesajul gol, un mesaj care nu conține nici măcar o singură literă, nici măcar un punct sau un emoticon. Nimic. Dar numărul de telefon ……. oooooo……. numărul îl cunoaște atât de bine de parcă ar avea cifrele tatuate pe inimă, cifre care le simțea cum ard. Nu mai privise niciodată atât de mult timp un mesaj gol. Privește și nu se mai satură de privit.

 

……..

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Vorbe care dor

words-hurt-v3   Aud vorbindu-se aproape zilnic de campanii împotriva violenței . Campanii împotriva violenței asupra femeilor, copiilor sau câinilor . Sunt 100% pentru aceste campanii, sunt foarte folositoare, mai ales pentru noi  romanii, care parcă ne-am învățat să gândim cu palma și pumnul.

 

Mulți dintre noi deplângem victimele violenței și ne întristăm la auzul acestor povești, fără să ne gândim că agresorii putem fi chiar noi. Chiar noi putem arunca vorbe ce vor avea ecou în viitor pentru cei ce le primesc din plin. Dar nu, noi nu gândm așa. Noi suntem buni și drepți și empatici, noi nu lovim, dar putem distruge vieți

Analizându-mi viața de-a fir a păr nu pot să nu mă gândesc că pe mine vorbele mă dor mult mai mult și mai tare decât o durere fizic.

Durerea unei bătăi trece în câteva ore/ zile/luni în schimb vorbele rămân în suflet luni, ani sau pentru totdeauna.  Le memorez, le aud și le țin în minte ca pe niște mingi de foc, ce din când în când se luptă să iasă la suprafață și dor. Dor tare rău cuvintele, iar în ani aduni atât de multe încât simți că arzi pe interior de atâta durere.

Îmi rămâne bine înfiptă în memorie și privirea celui ce aruncă vorbe, fără sa gândească cât rău pot provoca. Ura cu nepăsare, răutate și frustrare, aroganță și putere, lașitate și plăcere, un cocktail sofisticat bun de băut cu paiul ca sa nu te ia greața de la el. Acest cocktail pesemne l-a băut cu nesaț aruncătorul de vorbe, iar acum le scuipa cu nepăsare afară ca pe niște coji de semințe.

Oare pentru ce au fost inventate cuvintele? Mă tot gândesc cine a inventat cuvintele ce provoca atât de multă durere?  Poate știți voi căci eu nu am auzit.g

Viața merge înainte, mergi la shopping, asculți muzica buna, auzi și vorbe  frumoase și Îți strângi puii în brațe. E totul bine și parcă uiți.

Seara pui capul pe perna iar cuvintele acelea, știi tu care,  se grăbesc ca o avalanșă sa Îți sugrume inima. Te doare sufletul și Îți vine să strigi, ramai fără aer și plângi. Le simți de parcă te vor înghiți cu totul și tot ce vrei sa faci este sa devii mic, mic de tot și să dispari.

De ce nu exista o campanie împotriva vorbelor ce rănesc ??

Azi mă dor vorbele ….

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail