Eu – femeie prin definitie

Ma ridic cu greutate din pat si ma indrept spre baie, imi privesc pret de cateva secunde fata in oglinda. Imi imaginez un moment din desenele animate cu Tom si Jerry in care Jerry il face afis pe Tom cu un ciocan simpatic. Mi-ar trebui si mie un ciocan din asta agatat de oglinda dimineata. Cand imi privesc fata asta este

hqdefault singura solutie ce imi vine in minte pentru a o putea repara.

Copilul alearga in puta goala dintr-o parte in celalta a apartamentului. Ma gandesc sa nu ii fie frig, sa nu raceasca, pfff ma rog repede in gand sa aiba Dumnezeu grija de asta azi, acum nu imi pot convinge muchii nici sa se relaxeze macar.

Ma indrept spre bucatarie sa pregatesc copilului micul dejun, in timp ce el mananca fug in dormitor sa imi repar fata cu ceva machiaj. Observ pentru a nu stiu cata oara ca am multe cosmetice expirate… Wtf! merg si asa.

Privesc raftul din sufragerie plin cu carti de parenting, imi creste inima un pic, un pic mai mult, recunosc. Sunt foarte informata si sunt mandra tare de mine. Pacat ca nu am primit nicio diploma pentru asta.

Ma machiez in graba si ma ridic sa asez fardurile la locul lor, de sub perna zaresc coltul romanului siropos pe care il citesc de 2 zile incoace. Mi se umple inima cand ma gandesc la dragostea puternica dintre Constantine si Hannah. Ce sentiment maiestos. Iau cartea in mana si o asez pe masuta de toaleta, daca ma mai gandesc 3 secunde la asta ma apuca plansul, iar pentru asta chiar nu am timp. Ma mai privesc pret de cateva secunde in oglinda si nu pot sa evit intrebarea pe care imi e teama sa o rostesc cu voce tare.

”Ce caut eu in viata mea?”

Am un copil pe care il divinizez, un copil ce  mi-a umplut zilele si noptile, sufletul si mintea. A crescut atat de repede incat independenta lui imi da fiori .

Copilul meu, sufletul meu, va avea viata lui, drumul lui, iar rolul meu este sa ii fiu aproape, sa il veghez, sa il sfatuiesc, si sa il iubesc….

Privesc pentru a treia oara in oglinda si nu vad NIMIC, refelxia mea din oglinda nu imi spune nimic. Nimic, nimic, nimic.

Si ce ar putea sa imi spuna? Am un copil perfect, o casa draguta, un sot respectabil.

”Ce a patit inima asta de e asa de ofilita? Ce-o fi cu ea? Ce vrea mai mult?”

Aaaaa, iubiri din carti si  din filme? Astea sunt prostii, aberatii. In realitate nu exista asa ceva. Te rog, nu te imbata cu apa rece.

Ba da, exista, eu stiu ca exista. Nu, nu ma intereseaza ce spune mama sau vecina, prietena sau colega de la munca.

Eu stiu ca exista acel sentiment care te face sa zambesti dimineta cand te privesti in oglinda si te face sa canti cand pregatesti micul dejun, iti face inima sa iasa din piept de emotie si sa razi cu gura pana la urechi.100437image013

”Asta vrei tu inima, spune-mi asta vrei?”

Tacere .

Va urma….

Povestea lui Adalen, femeie, mama si sotie cu o viata SIMPLA!

Atat de simpla ca merita spusa.

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Mic dejun în Turcia

De la prima mea întâlnire cu Turcia m-am îndrăgostit iremediabil de micul lor dejun. Nu are importanță ora la care îl iei, dacă te trezește la ora 17:00 nu vei lua în niciun caz cina, ci mai întâi micul dejun. Micul dejun este foarte important pentru turci, iar mai nou si pentru mine.

Preferatul meu:) Yammyy... Din poză lipsește ceaiul, însă trebuie să știți că era nelipsit. Păcat că nu am reușit să mă îndrăgostesc de el :))

Preferatul meu 🙂 Yammyyy… Poza nu a reușit să capteze și nelipsitul ceai, cu care nu m-am putut împrieteni înca.

Continue reading

Dimineți de mămică

De când sunt mămică îmi petrec majoritatea dimineților doar eu cu puiul de om (soțul fiind plecat, datorita jobului, multe luni din an), am ales însă să povestesc despre o dimineta în care este prezent și EL (soțul), care se află momentan la domiciliu, încearcand să recupereze timpul pierdut departe de noi și să mă ajute în meseria asta de mămica veșnic obosită.

Să începem zic cu puiul de om care s-a trezit cu noaptea’n cap. Arată disperat înspre fereastră și vorbește într-o limbă cunoscută doar de el. Pesmne a văzut vreo cioară rătăcită în copacul din față ferestrei sau poate doar copacii mișcati de vant. Bun, se plictisește repede de monolog și începe să exploreze partea cea mai expusă a corpului meu și anume fața. Îmi bagă degetele în nas, în gură, în ochi, în urechi, mă trage de păr.

Continue reading