1. Mesaj de la viata : „Trezește- te!”

Prin fereastră pătrunde o lumină difuză, se întunecase de-a binelea însă Adalen nu se grăbește să aprindă lumina. Este liniște, mult prea liniște pentru ea. Ruptă de realitate își lasă gândurile să-i controleze mișcările. Apasă cu putere fierul de călcat pe cămașa  soțului său. Este o cămașă frumoasă care se calcă ușor și nu are nevoie de toată presiune depusă asupra ei. Adalen se gândește cât de bine îi stă soțului ei cu ea, îl vede cum încearcă să găsească postura corectă care să-i evidențieze silueta frumoasă obținută cu greu la sala din capătul străzii pe care o frecventează chiar mai regulat decât patul soției, adică chiar al ei. Zâmbește. Se simte mândră de efortul depus pentru el, își dorește să fie o soție bună, vrea ca Vince să aibă cămășile perfect călcate iar ea să primească laudele tuturor pentru că este soția perfectă. Zâmbește din nou dar de data asta fără urmă de veselie. Privește pe fereastră, nu se mai zărește nicio rază de soare, în curând se vor aprinde luminile orașului. Adalen lasă întunericul să o cuprindă, îi place noaptea. Scoate fierul din priză, pune cămașa pe umeraș și se așează obosită pe canapea.

Urăsc să calc, urăsc faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu va aprecia efortul depus de mine ca această cămașă să arate așa …..”. Adalen își continuă în tăcere dialogul interior, nemulțumirile capătă glas și se revarsă într-o avalanșă de cuvinte nerostite. Un sunet scurt dar suficient de puternic încât să întrerupă amalgamul de nemulțumiri o face să ridice capul în direcția zgomotului. Uitase telefonul pe masa de călcat. Dacă altă dată ar fi sărit în sus să vadă ce i-a scris iubitul ei soț sau oricine altcineva care ar putea să o scoată din viața ei măcar pentru un minut, acum rămâne nemișcată pe canapea fără să facă niciun gest. Știe foarte bine că nimeni dar absolut nimeni nu îi poate trimite un mesaj important la acea oră târzie. Este sigură că este doar unul din multele mesaje cu reclame și oferte pe care  de cele mai multe ori le deschide cu entuziasm sperând în secret să fie altcineva.

Adalen se ridică cu greu cuprinsă brusc de o senzație acută de greață. Ar sta mai mult pe canapea dar mai sunt și alte lucruri de făcut iar ea nu vrea să fie o mamă și o soție iresponsabilă. Trebuie să termine de spălat vasele care o așteaptă de ceva vreme, cuminți în chiuvetă. În drumul ei spre bucătărie ia  telefonul de pe masa de călcat pentru a asculta câteva melodii, nu mai suportă atâta liniște. Deschide telefonul și din instinct atinge ecranul pentru a șterge tot ce umple inutil spațiul. Privește ultimul mesaj primit și simte cum i se taie respirația, piciorele parcă nu o mai susțin iar în mintea ei s-a pornit furtuna.h60_new_message_received__44331900

Voia ceva, orice, oricât de mic care să o scoată din rutina ei obositoare dar e prea mult. Privește mesajul gol, un mesaj care nu conține nici măcar o singură literă, nici măcar un punct sau un emoticon. Nimic. Dar numărul de telefon ……. oooooo……. numărul îl cunoaște atât de bine de parcă ar avea cifrele tatuate pe inimă, cifre care le simțea cum ard. Nu mai privise niciodată atât de mult timp un mesaj gol. Privește și nu se mai satură de privit.

 

……..

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

A fi egoist înseamnă a fi generos cu tine însuți

…Și cu ceilalți aș adăuga eu.

Îmi place mult acest citat, parcă m-am regăsit. De când am devenit mămică viața mea s-a schimbat complet. Da, într-un milion de lucruri bune dacă ar fi să mă iau după zâmbetul cu 8 dinți împrăștiați (da, avem deja 8 dinți), însă trebuie să recunosc că uneori mi se face dor de vechea mea viață.

Îmi e dor să port o poșetă. De când îmi car iubitul peste tot cu mine pot să concurez cu ușurință la o probă de cărat greutăți.  Continue reading

Dimineți de mămică

De când sunt mămică îmi petrec majoritatea dimineților doar eu cu puiul de om (soțul fiind plecat, datorita jobului, multe luni din an), am ales însă să povestesc despre o dimineta în care este prezent și EL (soțul), care se află momentan la domiciliu, încearcand să recupereze timpul pierdut departe de noi și să mă ajute în meseria asta de mămica veșnic obosită.

Să începem zic cu puiul de om care s-a trezit cu noaptea’n cap. Arată disperat înspre fereastră și vorbește într-o limbă cunoscută doar de el. Pesmne a văzut vreo cioară rătăcită în copacul din față ferestrei sau poate doar copacii mișcati de vant. Bun, se plictisește repede de monolog și începe să exploreze partea cea mai expusă a corpului meu și anume fața. Îmi bagă degetele în nas, în gură, în ochi, în urechi, mă trage de păr.

Continue reading