1. Mesaj de la viata : „Trezește- te!”

Prin fereastră pătrunde o lumină difuză, se întunecase de-a binelea însă Adalen nu se grăbește să aprindă lumina. Este liniște, mult prea liniște pentru ea. Ruptă de realitate își lasă gândurile să-i controleze mișcările. Apasă cu putere fierul de călcat pe cămașa  soțului său. Este o cămașă frumoasă care se calcă ușor și nu are nevoie de toată presiune depusă asupra ei. Adalen se gândește cât de bine îi stă soțului ei cu ea, îl vede cum încearcă să găsească postura corectă care să-i evidențieze silueta frumoasă obținută cu greu la sala din capătul străzii pe care o frecventează chiar mai regulat decât patul soției, adică chiar al ei. Zâmbește. Se simte mândră de efortul depus pentru el, își dorește să fie o soție bună, vrea ca Vince să aibă cămășile perfect călcate iar ea să primească laudele tuturor pentru că este soția perfectă. Zâmbește din nou dar de data asta fără urmă de veselie. Privește pe fereastră, nu se mai zărește nicio rază de soare, în curând se vor aprinde luminile orașului. Adalen lasă întunericul să o cuprindă, îi place noaptea. Scoate fierul din priză, pune cămașa pe umeraș și se așează obosită pe canapea.

Urăsc să calc, urăsc faptul că nimeni, dar absolut nimeni nu va aprecia efortul depus de mine ca această cămașă să arate așa …..”. Adalen își continuă în tăcere dialogul interior, nemulțumirile capătă glas și se revarsă într-o avalanșă de cuvinte nerostite. Un sunet scurt dar suficient de puternic încât să întrerupă amalgamul de nemulțumiri o face să ridice capul în direcția zgomotului. Uitase telefonul pe masa de călcat. Dacă altă dată ar fi sărit în sus să vadă ce i-a scris iubitul ei soț sau oricine altcineva care ar putea să o scoată din viața ei măcar pentru un minut, acum rămâne nemișcată pe canapea fără să facă niciun gest. Știe foarte bine că nimeni dar absolut nimeni nu îi poate trimite un mesaj important la acea oră târzie. Este sigură că este doar unul din multele mesaje cu reclame și oferte pe care  de cele mai multe ori le deschide cu entuziasm sperând în secret să fie altcineva.

Adalen se ridică cu greu cuprinsă brusc de o senzație acută de greață. Ar sta mai mult pe canapea dar mai sunt și alte lucruri de făcut iar ea nu vrea să fie o mamă și o soție iresponsabilă. Trebuie să termine de spălat vasele care o așteaptă de ceva vreme, cuminți în chiuvetă. În drumul ei spre bucătărie ia  telefonul de pe masa de călcat pentru a asculta câteva melodii, nu mai suportă atâta liniște. Deschide telefonul și din instinct atinge ecranul pentru a șterge tot ce umple inutil spațiul. Privește ultimul mesaj primit și simte cum i se taie respirația, piciorele parcă nu o mai susțin iar în mintea ei s-a pornit furtuna.h60_new_message_received__44331900

Voia ceva, orice, oricât de mic care să o scoată din rutina ei obositoare dar e prea mult. Privește mesajul gol, un mesaj care nu conține nici măcar o singură literă, nici măcar un punct sau un emoticon. Nimic. Dar numărul de telefon ……. oooooo……. numărul îl cunoaște atât de bine de parcă ar avea cifrele tatuate pe inimă, cifre care le simțea cum ard. Nu mai privise niciodată atât de mult timp un mesaj gol. Privește și nu se mai satură de privit.

 

……..

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

 

Oare pot si eu?

Cu cartea prinsă strâns între degete mușcă zgomotos dintr-un măr, pupilele i se dilată din ce în ce mai mult pe măsura ce coboară în josul paginii. Este târziu și ochii dau semne evidente de oboseală dar nu vrea să rateze niciun cuvințel  din povestea de dragoste ce este atât de captivantă care a prins-o într-o lume ireală în care “el” este tot ceea ce-și dorește “ea”. Orele trec pe nesimțite iar Adalen trece cu și mai mult entuziasm la fiecare nouă pagină. Când și ultima pagină a fost citită, simte o ușurare în degete și sufletul parcă îi plutește deasupra norilor. Oare cum se simte dragostea? Oare o voi găsi și eu?lezanje-na-kavcu

Se întristează prevăzându-și un viitor simplu la fel ca viața ei de acum. Nimic nu pare suficient de incitant încât să o poată scoate din cotidian. Adalen este o fată simplă, cu o viață simplă, știe că nu este urâtă dar nu se consideră nici  frumoasă, nu este nici slabă, nici grasă, nici înaltă, nici scunda, nici deșteaptă, nici proastă. Doar un om mediocru și atât. Cine se poate îndrăgosti de un om atât de banal?

”Doamne, îmi doresc mai mult decât o relație banală, îmi doresc să îmi explodeze inima de iubire și într-o zi să fac inima cuiva să explodeze din dragoste pentru mine!”

 

Și Dumnezeu i-a dat, poate mai mult decât se gândea vreo data că o să primească și cu siguranță mult mai mult decât putea duce. Dar nu asta ceruse oare?

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail

Eu – femeie prin definitie

Ma ridic cu greutate din pat si ma indrept spre baie, imi privesc pret de cateva secunde fata in oglinda. Imi imaginez un moment din desenele animate cu Tom si Jerry in care Jerry il face afis pe Tom cu un ciocan simpatic. Mi-ar trebui si mie un ciocan din asta agatat de oglinda dimineata. Cand imi privesc fata asta este

hqdefault singura solutie ce imi vine in minte pentru a o putea repara.

Copilul alearga in puta goala dintr-o parte in celalta a apartamentului. Ma gandesc sa nu ii fie frig, sa nu raceasca, pfff ma rog repede in gand sa aiba Dumnezeu grija de asta azi, acum nu imi pot convinge muchii nici sa se relaxeze macar.

Ma indrept spre bucatarie sa pregatesc copilului micul dejun, in timp ce el mananca fug in dormitor sa imi repar fata cu ceva machiaj. Observ pentru a nu stiu cata oara ca am multe cosmetice expirate… Wtf! merg si asa.

Privesc raftul din sufragerie plin cu carti de parenting, imi creste inima un pic, un pic mai mult, recunosc. Sunt foarte informata si sunt mandra tare de mine. Pacat ca nu am primit nicio diploma pentru asta.

Ma machiez in graba si ma ridic sa asez fardurile la locul lor, de sub perna zaresc coltul romanului siropos pe care il citesc de 2 zile incoace. Mi se umple inima cand ma gandesc la dragostea puternica dintre Constantine si Hannah. Ce sentiment maiestos. Iau cartea in mana si o asez pe masuta de toaleta, daca ma mai gandesc 3 secunde la asta ma apuca plansul, iar pentru asta chiar nu am timp. Ma mai privesc pret de cateva secunde in oglinda si nu pot sa evit intrebarea pe care imi e teama sa o rostesc cu voce tare.

”Ce caut eu in viata mea?”

Am un copil pe care il divinizez, un copil ce  mi-a umplut zilele si noptile, sufletul si mintea. A crescut atat de repede incat independenta lui imi da fiori .

Copilul meu, sufletul meu, va avea viata lui, drumul lui, iar rolul meu este sa ii fiu aproape, sa il veghez, sa il sfatuiesc, si sa il iubesc….

Privesc pentru a treia oara in oglinda si nu vad NIMIC, refelxia mea din oglinda nu imi spune nimic. Nimic, nimic, nimic.

Si ce ar putea sa imi spuna? Am un copil perfect, o casa draguta, un sot respectabil.

”Ce a patit inima asta de e asa de ofilita? Ce-o fi cu ea? Ce vrea mai mult?”

Aaaaa, iubiri din carti si  din filme? Astea sunt prostii, aberatii. In realitate nu exista asa ceva. Te rog, nu te imbata cu apa rece.

Ba da, exista, eu stiu ca exista. Nu, nu ma intereseaza ce spune mama sau vecina, prietena sau colega de la munca.

Eu stiu ca exista acel sentiment care te face sa zambesti dimineta cand te privesti in oglinda si te face sa canti cand pregatesti micul dejun, iti face inima sa iasa din piept de emotie si sa razi cu gura pana la urechi.100437image013

”Asta vrei tu inima, spune-mi asta vrei?”

Tacere .

Va urma….

Povestea lui Adalen, femeie, mama si sotie cu o viata SIMPLA!

Atat de simpla ca merita spusa.

 

Urmăriți pagina de Facebook a blog-ului ( link aici ) sau apăsați butonul de follow pentru a primi toate noutățile direct pe mail